CONCURSUL NATIONAL DE COMPETENTA SI PERFORMANTA
PENTRU ELEVI SI PROFESORI
EXCLUSIV Cele opt vaccinuri care vor fi obligatorii pentru inscrierea copiilor la gradinita/scoala. Scolile vor fi aspru amendate daca nu vor respecta legea
In Romania vor deveni obligatorii opt vaccinuri administrate impotriva unor boli care pot produce complicatii grave la copii sau chiar moartea. Proiectul legii vaccinarii, consultat de HotNews, precizeaza si amenzile aplicate in cazul nerespectarii acestei obligativitati si cine sunt cei vizati de amenzi. Proiectul, care urmeaza sa fie pus in dezbatere publica, apare pe fondul scaderii in ultimul an cu 19% a acoperirii vaccinale in Bucuresti. Crize similare ale vaccinarii au aparut si in Ucraina, Franta, Spania sau Germania, unde au murit copii din cauza unor boli 100% prevenibile prin vaccinare. 
 

In Romania vor deveni obligatorii opt vaccinuri administrate la copii impotriva hepatitei B, a difteriei, tetanosului, pertussis, poliomielitei, rujeolei, oreionului si rubeolei. De subliniat ca BCG, vaccinul contra formelor grave de tuberculoza, nu este inclus printre vaccinurile obligatorii. 
 

Proiectul de lege propus de grupul de lucru alcatuit la initiativa Ministerului Sanatatii si format din specialisti in domeniu mentioneaza ca “pentru vaccinarile obligatorii, informarea parintelui este obligatorie iar consimtamantul este prezumat”. Adica parintele va trebuie sa semneze o declaratie prin care refuza sa-si vaccineze copilul, in caz contrar considerandu-se din oficiu ca este de acord cu vaccinarea.
 

Inscrierea copiilor in gradinite si scoli – fie de stat sau private – se va putea face doar dupa prezentarea de catre parinti a dovezii vaccinarii copilului cu vaccinurile care previn bolile mai sus precizate. Sunt exceptati doar copii “care fac dovada contraindicatiilor medicale definitive pentru anumite vaccinari”. Daca la inscrierea la gradinita/scoala parintele nu va putea prezenta dovada vaccinarii complete, atunci va trebui sa aduca de la Comisia Judeteana de Vaccinare un document in care sa fie precizate clar datele de recuperare in urmatorul an a vaccinarii cu vaccinurile care previn bolile mai sus. In aceeasi perioada, parintii vor beneficia de explicatii si consiliere din partea specialistilor in privinta vaccinarii. 
 

Daca nici dupa un an vaccinarea nu va fi completa, gradinita/scoala nu-l mai poate inscrie pe copil, iar directorul gradinitei/scolii are obligatia prin lege de a aduce cazul in atentia comisiei judetene de vaccinare. Copilul va putea fi inscris la gradinita/scoala doar dupa ce medicul de familie va scrie pe adeverinta sintagma “antecedente vaccinale complete corespunzatoare varstei”. Vaccinarile obligatorii se efectueaza doar in unitatile medicale autorizate. 
 

Proiectul de lege prevede explicit ca o responsabilitate a parintilor “asigurarea vaccinarilor complete corespunzatoare varstei pentru vaccinarile obligatorii in scopul asigurarii dreptului la sanatate”. Cu toate acestea, la capitolul amenzi, parintii nu sunt vizati deloc, amenzi fiind prevazute doar pentru institutiile care au responsabilitati in procesul vaccinarii.
 

Amenzi de la 5000 la 10.000 lei (1120 Euro – 2250 Euro) vor primi: 
  • gradinitele si scolile care accepta inscrierea copiilor fara adeverinta din partea medicului care sa ateste vaccinarea corespunzatoare varstei (exceptati sunt copiii cu contraindicatie medicala definitiva); 
  • directiile de sanatate publica care nu asigura pastrarea in conditii frigorifice adecvate ale vaccinurilor; 
  • medicii de familie si medicii implicati in activitatile de vaccinare dar care nu respecta prevederile legale si se afla la a treia abatere. 
 
Amenzi de la 2500 la 5000 de lei vor primi autoritatile locale care nu identifica situatiile de neglijare medicala a copilului.
 

Amenzi de la 1000 la 2500 de lei vor primi scolile care incalca legea mentinand in colectivitate copiii in continuare nevaccinati la un an de la stabilirea calendarului de recuperare a vaccinarii si care nu anunta aceasta situatie comisiei judetene de vaccinare (exceptie sunt copiii cu contraindicatie medicala definitiva). 
 

Amenzi de la 500 la 1000 de lei vor primi directiile de sanatate publica, medicii de familie si scolile care nu suspenda copiii nevaccinati in cazul aparitiei unor focare de epidemie. Constatarea si aplicarea amenzilor se face de catre directiile judetene de sanatate publica. 
 

In proiectul de lege consultat de HotNews se prevede si “compensarea efectelor invalidante” provocate de vaccinuri, daca acestea sunt dovedite de “relatii de cauzalitate” (statistic astfel de efecte dupa vaccinare apar mai rar decat dupa autoadministrarea unor medicamente foarte frecvent folosite de populatie). Proiectul de lege precizeaza ca existenta acestei cauzalitati trebuie confirmata de o comisie stiintifica formata dintr-un microbiolog, un epidemiolog, un pediatru, un medic specialist in boli infectioase si un medic de familie, fiecare desemnat de societatiile stiintifice de specialitate. In aceasta comisie vor exista si reprezentanti ai ministerelor Sanatatii, Educatiei si al Autoritatii pentru Protectia Drepturilor Copilului. 
 

Legea precizeaza clar ca membrii acestei comisii se supun prevederilor legate de conflictul de interese. 
 

La nivel judetean, pe langa specialistii mai sus mentionati, din aceste comisii vor face parte si un psiholog si o asistenta medicala (sau moasa). Aceste comisii judetene vor trebui sa-i consilieze pe parintii copiilor nevaccinati si, daca e cazul, sa sesizeze Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului  daca, pana la implinirea varstei de un an si jumatate, copilul nu a primit vaccinurile obligatorii mai sus mentionate. Daca acel copil nu a fost vaccinat pana la varsta de 3 ani, aceasta comisie va sesiza institutiile abilitate privind “infractiunea de rele tratamente aplicate minorului de catre parinti”. 
 

Proiectul de lege prevede obligativitatea medicilor de familie si a medicilor din maternitati (publice si private) de a asigura vaccinarea corecta a copiilor. Daca medicii, farmacistii si asistentii medicali nu vor transmite in media si parintilor informatii “corecte si dovedite stiintific” legate de vaccinare, atunci vor fi sanctionati de catre Colegiul Medicilor, care va sanctiona si sesiza autoritatile abilitate si in cazul falsificarii documentelor medicale legate de vaccinare. Incepand de la a treia abatere, amenzile aplicate medicilor in astfel de cazuri devin consistente. 
 

In afara vaccinurilor obligatorii mai sus mentionate, proiectul de lege prevede alte trei categorii de vaccinuri: cele pentru situatii speciale (epidemii), cele pentru grupe populationale de risc (anumiti bolnavi cronici) si vaccinuri optionale. Cu exceptia ultimei categorii, finantarea activitatii de vaccinare se face din fondurile Ministerului Sanatatii si a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Vaccinarea persoanelor cu o profesie care-i expune la riscuri de imbolnavire este suportata financiar de angajatori. 
 

Proiectul de lege prevede si obligativitatea Ministerului Sanatatii de a asigura resursele financiare necesare pentru procurarea vaccinurilor si transportul acestora pana la medici. Ministerul va asigura si un stoc de rezerva de vaccinuri egal cu necesarul pe un an si va lua masuri de evitare “a schimbarilor frecvente a producatorilor de vaccinuri cel putin pentru o perioada de 4 ani”. 
 

In obligatia acestui minister va intra si informarea si comunicarea catre populatie si medici a oricaror modificari in calendarul de vaccinare cu cel putin 6 luni inainte de aplicarea lor. 
 

Acest proiect de lege a fost elaborat in urma unei scaderi bruste a vaccinarii copiilor in Bucuresti: cu 19% mai putini copii vaccinati in 2014 fata de 2013. Fenomenul, prezent si in alte cateva judete dar nu atat de pronuntat ca in Bucuresti, se datoreaza discontinuitatilor in aprovizionarea medicilor cu vaccinuri, informarii gresite a populatiei si refuzului parintilor de a-si vaccina copiii. In ultimul an, pe fondul unor crize similare ale vaccinarii, in Ucraina, Franta, Spania sau Germania au murit copii din cauza unor boli 100% prevenibile prin vaccinare si mai multe epidemii locale au aparut in Franta, Germania si Statele Unite. 
 

Vaccinarea in masa produce asa numitul efect de imunitate de comunitate, formandu-se o bariera in jurul comunitatii vaccinate, bariera de care virusul nu mai poate trece. Copiii nevaccinati care traiesc in interiorul unor astfel de comunitati (supranumiti "calatori pe gratis") sunt la randu-le protejati daca nu parasesc comunitatea respectiva sau nu au contact cu indivizi care au calatorit in tari unde este inca prezent virusul. Dar pentru ca acest efect sa se mentina este nevoie ca cel putin 85% din populatie sa fie vaccinata. Medicii avertizeaza ca in cazul scaderii ratei vaccinarii sub acest procent, lucrurile pot scapa de sub control, persoane precum copiii sub un an, gravidele, batranii sau persoanele cu probleme imunitare fiind expusi unor boli foarte grave. 
 

Pe fondul teoriilor conspirationiste care circula tot mai mult, mai multe state au decis in ultimul an introducerea vaccinarii obligatorii. Curtea Constitutionala din Franta a decis ca vaccinarea obligatorie este constitutionala. In Franta, incalcarea obligatiei de vaccinare se pedepseste cu amenzi de pana la 30.000 de euro si inchisoare de pana la doi ani. In cel mai mare stat american, California, a fost aprobata o lege in vara acestui an prin care se stabileste vaccinarea drept conditie obligatorie pentru inscrierea copiilor la scoala/gradinita. Aceeasi obligativitate este deja prezenta in Italia, Belgia si mai multe tari din estul Europei. In schimb in Germania, Spania sau Anglia vaccinarea nu este obligatorie. 
 

In Romania, Biserica Ortodoxa "sustine vaccinarile daca acestea urmaresc scopuri terapeutice": "cei implicati in campaniile anti-vaccinare (in cea mai mare parte, mireni) au facut-o in nume propriu, fara acordul Bisericii Ortodoxe Romane", a declarat pentru HotNews reprezentantul Patriarhiei Romane. 
 

CATEVA CIFRE DESPRE EFECTELE CAMPANIILOR DE VACCINARE
  • Datorita vaccinurilor in fiecare an se evita 2,5 milioane de decese la copiii sub cinci ani. Atunci cand apar, efectele adverse sunt extrem de rare, in medie de unu la un milion. 
  • In 1988, aproximativ 1000 de copii paralizau zilnic din cauza poliomielitei. Ultimul caz de poliomielita s-a inregistrat in Romania in 2002, in judetul Tulcea. Astazi poliomielita este considerata eradicata din regiunea europeana, dar tari precum Ucraina, Romania, Grecia si Bosnia sunt considerate de Organizatia Mondiala a Sanatatii tari de „risc mare” pentru aparitia cazurilor de poliomielita cu un virus provenit din alte tari unde aceasta boală nu a fost inca eradicata. 
  • Intre 2000 si 2007, numarul copiilor care au murit din cauza rujeolei a scazut de la 750.000 la 197.000. Sunt evitate si complicatiile aparitiei acestei boli care la copil produc orbire, surditate sau dizabilitati mintale. 
 
Datorita vaccinurilor, numarul deceselor la copii cauzate de tetanos a scazut de la 790.000 de morti in 1988 la sub 100.000 in prezent. Organizatia Mondiala a Sanatatii a recomandat deja efectuarea obligatorie in Romania a vaccinarii impotriva poliomielitei, tetanosului, rujeolei, rubeolei, oreionului si pertusis.
 

Aici puteti gasi raspunsuri concise la mai multe mituri despre vaccinuri, iar aici despre mecanismele psihologice pe care se bazeaza refuzul parintilor de a-si vaccina copilul.

Daca doriti sa aprofundaţi subiectul, puteti citi textele publicate aici si aici de medicul Gabriel Diaconu. Sau abordarea umoristica dar excelent argumentata aici de dr. Ionut Sendroiu. Si aici puteti gasi o serie de articole care intra in mai multe detalii. 
 
 
(SURSA HotNews.ro)
MARTI, 29 septembrie 2015
ORA 08:05
  revista invatamantului preuniversitar   revista ComputerMath   revista Q-edu   parteneri